“Activitatea alături de ADCN este, pentru membrii GTC Motorsport și pentru mine personal, un mod de a veni în sprijinul comunității în care trăim; este tradiția cluburilor de off-road să organizeze și să participe la acțiuni umanitare în special în zone izolate de munte.”

Răzvan Cirap

Partener GTC Motorsport

„Colaborarea încă din 2016 cu ADCN la Umanitarele desfășurate împreună, prin GTC Motorsport m-a marcat. Aducând un mic zâmbet pesoanelor nevoiașe din zone greu acesibile și nu numai – am constatat cu uimire că aceste pesoane sunt mândre ca pot supravietui în condiții vitrege și nu cerșesc ajutorul nimanui. Acești oameni creeaza dependență și îți dorești să te reintorci și a doua oară.”

Eduard Moldovan

Partener GTC Motorsport

“ADCN m-a învățat că nu trebuie sa astepti recunoștința nimănui pentru binele pe care îl faci oamenilor din jurul tau, ci sa fii recunoscător de fiecare dată pentru lecțiile primite din fiecare experiență în parte.”

Alexandra Cepoiu

Vicepreședinte ADCN

Pentru mine, ADCN este locul unde am descoperit bucuria de a ajuta nu doar oameni, ci comunitatea din care fac parte. Acesta este unul dintre motivele care m-au împins către facultatea de Sociologie și Asistență Socială.

Bogdan Robert Floroiu

Voluntar

„Echipa ADCN a însemnat a doua familie, care a semănat în sufletul meu bucurie, împlinire sufletească, seninătate și care m-a învățat că zâmbetul de pe chipul unei persoane este cea mai mare recompensă primită.”

Gavriloiu Diana

Voluntar

„Experiența ADCN mi-a deschis multe porți spre dezvoltare. Compasiunea, comunicarea, activitățile, modul în care fiecare participant era integrat și ascultat au fost momente securizante pentru mine și colectivul format.
Într-o lume, în care fiecare dorește să aibă cât mai multe, oamenii uită să aprecieze ceea ce au și cât de binecuvântați sunt de fapt.
Donațiile și acțiunea în sine… sunt esențiale pentru a putea vedea cum uneori realitatea altora este atât de tristă și diferită de a noastră, dar cu pași mici și cu compasiune în suflet, putem să facem o schimbare din ce în ce mai mare în cercul nostru, care să cuprindă și sufletele aflate la nevoie.”

Anastasia Naie

Voluntar

Voluntariatul la ADCN, pentru mine înseamnă dezvoltare. Am învățat să dăruiesc, să donez ce nu mai folosesc în schimbul unor zâmbete, să mă bucur și să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce am, să-mi iubesc aproapele, să-mi folosesc timpul pentru a-mi ajuta comunitatea, să ofer zâmbete prin gesturi mici. În noi, există schimbarea și voluntariatul este pasul spre ea.”

Ștefania Naie

Voluntar

Când spun ADCN, îmi aduc aminte de D-na Lucica, mereu zâmbitoare, cu o ambiție și o putere de muncă de invidiat! Chiar și când lucrurile păreau imposibil de realizat, ea mereu găsea o soluție! Cât am putut fi alături de dânsa și de organizație, am învățat cât de important este să poți ajuta și poți fi bun cu cei din jur, mai ales cu cei neputincioși și neajutorați. Mă bucur că Mirela a luat din puterea dânsei și duce mai departe visul pe care l-a avut cu aceasta organizație! „

Georgiana Neacșu

Voluntar

„În cadrul ADCN am întâlnit foarte multe persoane care își doresc să ajute și să creeze un mediu mai plăcut pentru persoanele defavorizate. Un proiect foarte drag mie a fost cel despre rolul femeii în societate. Această experiență m-a învățat să îmi însușesc și stabilesc valori clare și m-a ghidat să îmi aleg un drum în viață. De asemenea, de-a lungul timpului, am fost îndrumați și ajutați de către echipa ADCN, astfel încât experiența voluntariatului să fie cât mai frumoasă.

Maria Miron

Voluntar