Atestat documentar în 1549, oraşul Nehoiu singurul oraş din judeţul Buzău, este situat la contactul dintre munţii Buzăului în nord şi Subcarpaţi în sud, ocupând o mare extindere pe cursul mijlociu al râului Buzău, la confluenţa acestuia cu râul Bâsca şi în aval de acesta.

Localitatea este încadrată într-o zonă cu relief de altitudine medie.

Sub raport economico-geografic, localitatea are o poziţie favorabilă dezvoltării economiei fiind situată pe căi de comunicaţii importante: DN10 BUZĂU-BRAŞOV şi calea ferată cu ecartament normal BUZĂU-NEHOIAŞ. Faţă de oraşul reşedinţă de judeţ este situat la 75 KM iar de oraşul BRAŞOV la 85KM.

Localitatea se învecinează la nord cu comunele SIRIU şi GURA –TEGHII, la est cu comuna COLŢI, la vest cu CHIOJDU iar la sud cu oraşul PĂTARLAGELE. În general este bine delimitată de zonele înconjurătoare.

Datorită aşezării sale geografice resursele naturale, pădurile de fag şi conifere, precum şi păşunile existente atât în cadrul localităţii cât şi în apropiere au favorizat dezvoltarea economică încă din cele mai vechi timpuri, pe linia creşterii animalelor şi a exploatării forestiere

Relieful

În alcătuirea microreliefului acestei localităţi se poate aprecia faptul că reţeaua hidrografică a exercitat un rol hotărâtor în amplasare. Localitatea coincide în spaţiu cu prezenţa unui bazinet extins atât în lungul albiei râului BUZĂU cât şi în zona de confluenţă a acestuia cu râul Bâsca, pârâul Nehoiu şi Nehoiaşu.

Ca forme de relief minore în interiorul acestui bazinet, favorabile aşezărilor omeneşti se disting terasele fluviatile din lunca râului Buzău – terasa inferioară şi terasa a doua pe care este situată în cea mai mare parte vatra satelor.

Alte elemente le reprezintă conurile de dejecţie ale pâraielor şi pe care s-au extins aşezările omeneşti, găsind condiţii favorabile pentru pomi fructiferi şi legumicultură.

Consideraţii geologice

Natura petrografică (marne friabile, nisipoase, marne fine cenuşii cu intercalaţii de gresii; înclinarea generală a stratelor către nord) constituie elemente de bază al degradărilor de teren atât de frecvente în această localitate.

Menţionăm în acest sens alunecările de teren de la poalele vârfului Gogu, Gârboiu, Groapa Manciului, Bădârlegi, Păltineni, Chirleşti, Vineţiş, Arsele.

Aceste alunecări sunt explicate ca efect al substratului geologic alcătuit din marne şi argile care se succed, dând posibilitatea apelor meteorice de a pătrunde cu uşurinţă, creându-se astfel condiţii hidrogeologice proprii alunecărilor de teren.

Ca urmare a degradărilor pantele piemontane sunt foarte neregulate, prezintă grad ridicat de înclinare, mai mare de 40 de grade, valori mai mici de 10 grade, regăsindu-se doar în zona luncilor şi pâraielor.

Altitudinile maxime pe teritoriul localităţii sunt cuprinse între 500-700 m în nord şi 450-500 m în sud.

Localitatea este înconjurată de masive muntoase cu altitudine destul de mare: muntele Monteoru -1388m , muntele Împistritul -1081m , muntele Cumpenile -1154m, Vârful Gopu, Strungile, Vârful Pitica, Câtiaşu, Zboiu, Podul Calului , toţi cu peste 1100m altitudine .

Clima

Datorită aşezării sale în zonă înconjurată de masivi muntoşi, dar existând culoare depresionare care uşurează pătrunderea influenţelor climatice din împrejurimi, clima localităţii este specifică ţinutului subcarpatic dar cu nuanţe variate în timpul unui an.

Iarna temperaturile sunt mai scăzute pe fundul bazinetului, datorită invaziei aerului rece din sud, din Câmpia Română .

În timpul verii pe fundul bazinetului, solul şi aerul se încălzesc excesiv datorită slabei circulaţii, în condiţii de adăpost.

În repartizarea căldurii o mare importanţă o are şi orientarea şi înclinarea pantelor, în funcţie de care variază unghiul razelor solare.

Caracterul continental al climei este influenţat de aşezarea localităţii la contactul Carpaţilor cu Subcarpaţii.

Vegetaţia naturală modifică regimul temperaturii şi vântului, influenţează depunerea stratului de zăpadă, iar prin transpiraţie asigură umezeală suplimentară a aerului.

Valorile medii ale temperaturii aerului se încadrează între izoterma de 9^o Celsius ce trece prin nord-vestul bazinetului şi cea de 10^o Celsius care trece prin estul bazinetului.

Din observaţiile făcute de staţia meteorologică de la Pătârlagele, care funcţionează din anul 1961, dar care a preluat activitatea staţiei meteorologice din Pârscov, rezultă că temperatura medie cea mai scăzută s-a înregistrat în anul 1954, iar temperatura, medie cea mai ridicată în anul 2001.

Caracteristice acestei localităţi sunt şi inversiunile termice, iar temperatura este mai scăzută în interiorul bazinetului decât pe versanţii văilor.

Regimul îngheţului timpuriu de toamnă şi târziu de primăvară este provocat de masele de aer rece ce coboară de pe culmile înalte ale munţilor, acoperite cu zăpadă.

Durata medie primului îngheţ începe în a doua decadă a lunii octombrie (primele zile de îngheţ încep între 10 şi 15 octombrie) iar ultimul îngheţ din a doua decadă a lunii aprilie (ultimele zile de îngheţ sunt înregistrate între 20 – 25 aprilie).

Durata zilelor fără îngheţ dintr-un an este de 170 – 180 zile (după staţia Pătârlagele).

Trecerea de la cald la frig, se face în majoritatea cazurilor, brusc.

Toamna este lungă şi plăcută iar primăvara în general foarte scurtă.

Cantitatea de precipitaţii anuale variază între 800 -900 mm.

Pe anotimpuri, cantitatea de precipitaţii se prezintă astfel:

Vara sunt caracteristice ploile torenţiale, însoţite uneori de vijelii, fenomene electrice şi grindină.

Iarna, grosimea stratului de zăpadă, este în medie de 20 – 25 cm, primele ninsori cad în noiembrie, mai abundent în ianuarie şi februarie (au fost excepţii când în aprilie, au căzut zăpezi de 100 cm).

Numărul zilelor în care solul este acoperit de zăpadă este 45- 50 zile .

Vânturile dominante sunt:

§ Crivăţul ( bate în medie 147 zile, din direcţia nord – est ).

§ Austrul (bate în medie 124 zile, din direcţia vest).

§ Munteanul ( bate în medie 87 zile, din direcţia nord).

§ Băltăreţul (bate cu o medie anuală de 17 zile, din direcţia sud).

Nota caracteristică a localităţii este marea instabilitate a timpului atât iarna cât şi vara.

APELE

Artera hidrografică ce drenează localitatea o constituie râul Buzău cu afluenţii principali: râul Bâsca, pârâul Nehoiu, Nehoiaşu şi Câtiaşu.

Reţeaua hidrografică în desfăşurarea ei urmăreşte în linii mari osatura generală a reliefului, adicădirijarea apelor de pe rama muntoasă către fundul bazinetului.